Taxa pe valoarea adăugată descurajează accesarea banilor europeni
Fondurile UE costă prea mult
Integrarea României în Uniunea Europeană a avut drept efect impunerea unor serii de măsuri de natură a pregăti piaţa naţională pentru extensia pieţelor externe, luând în calcul faptul că, din multe puncte de vedere, aceasta se confruntă cu probleme majore. Programele de dezvoltare a pieţelor naţionale, mai ales din zonele economice de interes, se implementează, evident, cu ajutorul, asistenţa şi atenta monitorizare a Comisiei Europene. Iar finanţarea acestor programe - este de-acum de notorietate - se face cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, contractate de stat prin ministerul de resort ce a prezentat Comisiei Europene un proiect viabil, de interes pentru aspectele urmărite şi monitorizate de Uniunea Europeană.
Implementarea programelor de finanţare în România, ca orice altă problemă, se confruntă însă cu o serie de probleme de natură a frâna procesul de absorbţie al sumelor alocate de Comisia Europeană, iar obstacolele pe care trebuie să le depăşească un aplicant care solicită finanţare europeană nu se rezumă doar la birocraţie, lipsa de pregătire şi experienţa multora dintre cei care lucrează în cadrul instituţiilor desemnate ca autorităţi de management, ineficienţă sau lipsă de performanţă a sistemelor informatice, dar şi unele inadvertenţe sesizate chiar în ghidurile solicitanţilor de fonduri structurale, incoerenţe legislative sau, poate cea mai importantă, constatarea faptului că obţinerea unor fonduri nermbursabile... costă prea mult!
Am ajuns la capitolul care, probabil, influenţează în mod decisiv numărul de proiecte depuse spre aprobare, numărul de proiecte efectiv aprobate, precum şi evoluţia numărului de solicitanţi de fonduri nerambursabile. Căci, făcând doar un calcul nedetaliat al sumelor pe care solicitantul ar trebui să le suporte în vederea obţinerii unor sume de bani cu titlu de finanţare nerambursabila, constatăm că, departe de a fi o metodă prin care să fie impulsionată dezvoltarea afacerilor care nu dispun de sufieciente fonduri proprii, obţinerea de fonduri structurale devine o metodă de intrare în incapacitate de plăţi, pe de-o parte datorită multitudinii de probleme care se ivesc în procesul de aprobare şi derulare a finanţării (din care am enumerat doar o foarte mică parte), pe de alta datorită sumei mari de bani de care ar trebui să dispună solicitantul de fonduri.
Astfel, pornind de la procentajul general de finanţare din fonduri nerambursabile, ajungem la concluzia că solicitantul trebuie să prezinte disponibilităţi financiare importante, finanţarea putând ajunge la maximum 70% din valoarea proiectului. În afara faptului că, în practică, decontările cheltuielilor eligibile nu respectă termenele legale, întârzierile dintre momentul la care, în urma controalelor efectuate, se aprobă efectiv decontarea cheltuielii, şi momentul la care suma aprobată a fi decontată intră în cont, ducând la situaţii dificile din punct de vedere financiar pentru aplicant. Proiectele presupun, printre altele, şi anumite grafice de activităţi, care au fost aprobate ca atare, care sunt verificate şi care trebuie respectate. Întârzierile decontărilor efective nu trebuie să influenţeze în niciun fel graficul de derulare a proiectului, astfel că, în realitate, solicitantul trebuie să suporte costurile necesare derulării proiectului respectiv integral. Cel puţin până la un moment dat.
Problema spinoasă - decontările de TVA
HG 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, aşa cum a fost modificată de HG 491/2008, stabileşte la art. 12 că: “Următoarele categorii de cheltuieli nu sunt eligibile: a) taxa pe valoarea adăugată; (...)”. Consecinţa firească a acestei prevederi duce la un rezultat evident: solicitantul de fonduri structurale trebuie să dispună de finanţare nu numai pentru procentul cofinanţat din propriul buget, ci şi pentru acoperirea TVA-ului aferent întregii valori a proiectului.
Modalităţile de calcul ale prefinanţării şi decontărilor sumelor aferente cheltuielilor eligibile aprobate spre decontare sunt complexe, dar trecând peste latura financiar-contabilă a finanţărilor europene, juridic, ne aflăm încă într-o nebuloasă legislativă nedescâlcită. Mai ales că, odată cu intrarea în vigoare a OUG 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, se introduc reglementări de natură a contrazice aplicabilitatea generală a prevederilor HG 759/2007, în sensul că art. 8 din ordonanţa menţionată arată că “În bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de Autoritate de management pentru programele operaţionale care utilizează mecanismul plăţii indirecte, cu excepţia Autorităţii de management pentru Programul operaţional „Asistenţă tehnică“, se cuprind: a) sumele reprezentând cofinanţarea publică asigurată de la bugetul de stat pentru proiectele finanţate din instrumente structurale ale căror beneficiari sunt alţii decât cei prevăzuţi la art. 5 alin. (1)–(3); b) sumele pentru finanţarea contravalorii taxei pe valoarea adăugată plătite, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanţate din instrumente structurale prin programele operaţionale care utilizează mecanismul plăţii indirecte, pentru categoriile de beneficiari prevăzute la art. 15 alin. (1); (...)”
Intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, fără ca în termenul de 10 zile de la intrarea în vigoare să apară şi normele metodologice de aplicare ale acesteia, a complicat aplicabilitatea metodelor de calcul şi calificarea sumelor reprezentând TVA aferent cheltuielilor eligibile, care, deşi prevăzut a putea fi decontat în condiţiile OUG 64/2009, practic, nu există nicio schimbare. De altfel, interpretarea juridică a prevederilor a acestei ultime ordonanţe ar trebui raportată la prevederile în vigoare şi legal aplicabile ale Hotărârii de Guvern 759/2007, în practică, autorităţile de management neştiind a da un răspuns niciuneia dintre întrebările referitoare la TVA, făcându-se doar o trimitere la lipsa unor norme de aplicare, care fac în aceste condiţii orice prevederi legale ineficace.
Fondurile UE, doar pentru cei cu bani?
Scopul fondurilor europene este cu certitudine unul nobil, chiar dacă iniţierea lor a avut la bază mecanisme de piaţă bine conturate şi a fost propulsat de pârghii economice mercantile, şi nicidecum pur altruiste. Solicitările de accesare de fonduri structurale şi numărul de proiecte depuse spre aprobare în acest scop au scăzut. Şi asta, nu numai din cauza procedurii foarte greoaie, ci şi din cauza faptului că acces la fonduri nerambursabile nu pot avea decât aplicanţi ce pot suporta costurile proiectelor pe care vor să le dezvolte până la momentul la care vor obţine returnarea sumelor aprobate ca şi cheltuială eligibilă. Mă întreb, în condiţiile în care proiectele propuse sunt eficiente şi profitabile, iar solicitantul şi iniţiatorul proiectului are finanţarea necesară susţinerii – fără un termen prea bine conturat – a cheltuielilor aferente dezvoltării proiectului în cauză, oare, fondurile structurale nerambursabile îşi găsesc cu adevarat utilitatea? Nu devin doar o altă cale prin care cei care dispun de bani reuşesc să mai facă o afacere cu recuperarea, la un moment dat, a unei părţi din investiţie? Oare, nu ar trebui regândite procedurile şi modalităţile de acordare a fondurilor, în aşa fel încât să se poată realiza o reală dezvoltare a acelor proiecte pe care iniţiatorii lor, în lipsa acestei finanţări, nu ar avea de unde să o susţină? Accesarea fondurilor nerambursabile nu devine, în condiţiile actuale, proiectul accesoriu proiectului principal pe care acestea ar trebui să-l subvenţioneze? (Avocat Mihaela Bădescu)